Slujbă misionară în Parohia Socrujeni-Gorbănești, Protopopiatul Botoșani

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 15, 2021   Autor: Constantin Ciofu

Astfel, credincioşii din cele două parohii au participat la slujba Paraclisului Maicii Domnului oficiată de către părintele Petru Fercal, protopop al Protopopiatului Botoşani, alături de un sobor de preoţi. Alături de cei 75 de pelerini din Botoșani, s-au adăugat aproximativ 40 de enoriași ai Parohiei Vorona Centru, îndrumați de părintele Andrei Anușca. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, la slujbă asistând şi primarul comunei Gorbăneşti, Melinte Ionuț-Lucian. La finalul slujbei, părintele protopop Petru Fercal a sfințit și binecuvântat steagul României, ținut de către primarul Ionuț-Lucian Melinte, și steagul Patriarhiei Române, ținut de părintele paroh Bogdan-Ionuț Azamfirei, semne de biruință, de nădejde și de lumină. Părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură în care a scos în evidență credința, smerenia și rugăciunea femeii cananeence și faptul că dragostea de Biserică şi de țară trebuie să fie o lumină, o candelă pe pământul acesta. De asemenea, părintele protopop și-a exprimat bucuria de a fi prezent la această slujbă reprezentantul comunităţii locale. Primarul Ionuț-Lucian Melinte a mulţumit părintelui protopop pentru ideea de a forma o grupă misionară la nivelul Cercului „Sfânta Teodora de la Sihla” - Gorbănești. Părintele paroh Bogdan-Ionuț Azamfirei a mulțumit părintelui protopop, părintelui Andrei Anuşca și primarului comunei Gorbăneşti pentru această frumoasă slujbă. Apoi s-a săvârșit slujba de pomenire pentru eroii neamului, pentru ctitori, pentru eroii din localitate și pentru toți cei dragi adormiți întru Domnul. Toți cei prezenți la slujbă au fost invitați în așezământul social din curtea bisericii.

Daruri în valoare de 6000 de lei pentru nevoiaşii din Socrujeni și Ciornei

A urmat un frumos program artistic cu piese folk, patriotice și din folclorul autentic românesc. Au interpretat: grupul de tineri al Parohiei Socrujeni, condus de preoteasa Ana-Maria Azamfirei, tineri din grupul vocal-instrumental de la Vorona, conduși de profesorul Sergiu Dascălu, directorul Căminului Cultural „Mihai Eminescu” din Vorona, și Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul”, condus de teologul Gheorghe Bulboacă. „Prin dărnicia enoriașilor din Vorona, localitate cunoscută și recunoscută ca fiind locuită de oameni buni, credincioși, gospodari și păstrători ai culturii și ai tradițiilor populare românești, s-au strâns și pregătit daruri încă de anul trecut (alimente neperisabile, 60 de cutii și saci cu haine și lenjerii pentru adulți și copii, dulciuri, jucării și iconițe). Acestea vor fi distribuite familiilor nevoiaşe din satele Socrujeni și Ciornei. Valoarea darurilor este de aproximativ 6000 lei”, a menţionat preotul protopop Petru Fercal. Parohia Socrujeni este formată din aproximativ 95 familii ortodoxe, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” fiind zidită din temelie cu osteneala credincioşilor şi a instituţiilor din parohie, cu sprijinul autorităţilor comunale şi judeţene. Construcţia a început în anul 1925, în timpul domniei regelui Ferdinand I şi arhipăstoririi Mitropolitului Pimen Georgescu, preot paroh fiind părintele Dumitru Lucinescu. O perioadă de timp lucrările au fost întrerupte, apoi în anul 1935 acestea au reînceput, luând sfârşit în anul 1937, în timpul preotului Ioan Obuf.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri