PREDICĂ
LA
DUMINICA A XXXII- A DUPĂ RUSALII
(A LUI ZAHEU VAMEȘUL)
26 ianuarie 2025
PREDICĂ
LA
DUMINICA A XXXII- A DUPĂ RUSALII
(A LUI ZAHEU VAMEȘUL)
26 ianuarie 2025
Pr. Vasile Pașcău
Iubiți credincioși,
În Sfânta Evanghelie care se citește în Duminica a XXXII- a după Rusalii, Sfântul Ev. Luca ne prezintă cum un om care, deși fuse-se biruit de patima avuției și a lăcomiei, atunci când și-a cunoscut greșeala, devenind milostiv și arătând fapte de pocăință, a aflat calea mântuirii.
Zaheu vameșul era preocupat, înainte de întâlnirea cu Mântuitorul, doar de îmbogățire, nedreptățind mulți oameni și răpind avutul lor. În vremea aceea, vameșii, adică acei oameni desemnați de regimul roman să adune taxele pentru Imperiu, erau în general dornici de îmbogățire, colectând cu lăcomie de la populație mai multe biruri decât se cuvenea. Unul dintre aceștia, Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon și împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui și invidiat pentru bogăția pe care o adunase.
La un moment dat, în sufletul lui Zaheu s-a trezit un dor de schimbare. El și-a dat seama că nu era atât de fericit pe cât spera să fie, având atâtea bogății adunate. Simțea că omul este mai mult decât materie, că pacea, bucuria și fericirea nu vin numai din acumularea de bunuri materiale în jurul omului. Ce se petrecea în sufletul lui Zaheu? Vedem cum acel judecător, care este conștiința, nu-l lăsa în pace. Era tulburat, neliniștit, nemulțumit. Simțea un gol în inimă, o remușcare, un dezgust, ca acela pe care îl aduce deșertăciunea acestei lumi. Se întreba în inima sa: ,,Oare pentru mine, care am atâtea păcate pe conștiință, să fie cu putință mântuirea?”.
Auzise de minunile făcute de Mântuitorul Iisus, cum a vindecat un orb, iar din acel moment se născuse în inima sa o dorință arzătoare de a-L întâlni. Dar vedem că avea niște piedici. Se adunase mulțime multă și nu dorea să se înfățișeze înaintea lor, pentru că poporul îl ura, iar pe lângă starea lui de păcătoșenie, ne spune Sfânta Evanghelie că era și mic de statură. Cu toate acestea, Zaheu dorea să vadă pe Iisus. Se interesează de drumul pe unde avea să treacă Mântuitorul și alergând înainte, se urcă într-un sicomor-dud.
Evanghelia ne spune că Iisus, când a ajuns la locul acela și-a ridicat ochii în sus și i-a zis: Zahee, grăbește de te pogoară căci astăzi în casa ta mi se cade să fiu. Zaheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. O invitație neașteptată adresată unui vameș, spre mirarea tuturor celor care-l cunoșteau pe Zaheu, gândindu-se cum de Iisus a intrat să găzduiască la un păcătos. Văzând pe mulți invidioși că Domnul a intrat la el, socotindu-se dator și nevrednic înaintea lui pentru păcatele sale, a zis către Mântuitorul: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” Iar Iisus a grăit către el: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 8-10)
Iubiți credincioși,
Din Evanghelia de astăzi putem trage foarte multe învățături și concluzii. Însă aș dori ca măcar trei gânduri să se întipărească în inimile noastre.
În primul rând trebuie să înțelegem că Dumnezeu cunoaște inimile noastre.
Dumnezeu cunoaște inimile noastre cu necazuri, cu patimi, dar și dorințele și bucuriile noastre. Vedem cum își ridică privirea către Zaheu, și îl strigă pe nume, deși nu-l mai cunoscuse. Citindu-i gândurile sale din inimă, de a pune început bun vieții sale, îi poruncește să se coboare pentru că va rămâne la el. Una din însușirile cele nemărginite ale lui Dumnezeu este atotștiința Sa, prin care toate le știe și de toate poartă grijă. El pururea privește în inimile tuturor oamenilor, după mărturia care zice: „Tu singur știi inima tuturor fiilor omenești”.(III Regi 8,39)
Știința cea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu privește spre toate inimile oamenilor și dacă vede o inimă înfrântă și zdrobită pentru ceea ce a greșit înaintea Lui, nu o pedepsește (Ps. 50,18), ci cu milă și cu darul său o Luminează și o povățuiește la calea mântuirii. Domnul a văzut în inima lui Zaheu încă o speranța, a văzut un cărbune acolo mocnind, căruia îi trebuie doar un impuls pentru a se aprinde. Dacă bunătatea și mila lui Dumnezeu nu ar căuta spre cei greșiți și smeriți cu inima care sunt gata să se întoarcă la El, apoi nimeni dintre oameni nu ar putea să se mântuiască, pentru că „toți greșim” (Iacob 3,2)
Al doilea gând pe care să-l punem la inimă: pocăința
Asta este tema pricipală a Evangheliei de astăzi: pocăința. Asta cere Mântuitorul de la noi.
În prima Duminică de după Botezul Domnului, când Mântuitorul a început propovăduirea, așa a zis: „Pocăiți-vă căci s-a apropiat împărăția cerurilor”(Matei cap. 4)
Ce este pocăința? Greu lucru de arătat. Dar, după Sfinții Părinți înseamnă întoarcerea omului de la rău spre bine. Înseamnă schimbarea omului. De la cele pe care n-i le insuflă vrăjmașul să le facem, la cele pe care ne învață Dumnezeu să le facem.
Atunci când hotărâm să ne schimbăm viața, atunci când ne punem în inima noastră să facem voia lui Dumnezeu, nimic din lumea aceasta, nici oamenii, nici opinii ai celor din jurul nostru, nici un lucru n-ar trebui să ne împiedice. Atât de fermi trebuie să fim în această hotărâre pentru destinul nostru, nu pământesc, ci destinul nostru veșnic.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos știa cu adevărat păcatele lui Zaheu, dar a văzut și marea lui smerenie și râvnă pentru pocăință. Putea să-l ocolească, să-l evite, dar i-a citit inima. A văzut că dorește, că ține din tot sufletul să se izbăvească de starea de păcătoșenie în care se afla. Nu l-a interesat ce zice lumea de el. Nimic nu l-a oprit în a-și îndeplini ceea ce și-a propus. Ci s-a urcat hotărât în sicomor pentru a vedea pe cel de care auzise că schimbă viețile oamenilor, din rău spre bine. Deci s-a urcat acolo pentru că dorea o schimbare a vieții lui.
Cine se pocăiește cu adevărat e gata să sufere toate necazurile: foame, frig, boală și sărăcit, dispreț și prigoană, nedreptate și defăimare, fiindcă sufletul se avântă spre Domnul și nu se mai grijește de cele pământești, ci se roagă lui Dumnezeu cu minte curată. Dar cel alipit de averi și de bani, acela nu va putea avea niciodată mintea curată în Dumnezeu, fiindcă în adâncul sufletului său șade grija: ce să facă cu acești bani? Și dacă nu se pocăiește sincer și nu se va întrista pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, va muri în patimi fără să fi cunoscut pe Dumnezeu.
În Vechiul Testament găsim un episod similar cu atitudinea lu Zaheu vameșul. David, prorocul, cel care a scris Psaltirea în mare parte, după ce a ajuns rege, printre primele lui obiective propuse a fost și acela de a aduce în cetatea lui Chivotul Legii. Iar când a adus Chivotul, printr-o procesiune, David de bucurie sălta și juca în fața Chivotului în acel alai, el marele împărat, iar fiica lui râdea de el. Râdea de atitudinea împăratului. Dar pe el nu l-a mai interesat, nu și-a mai cenzurat comportamentul atât de mult, tocmai pentru a da curs acestei intenții a lui de a-L slăvi pe Dumnezeu prin tot ce se poate face în momentul respectiv. La fel și noi fraților. Domnul nostru Iisus Hristos nu a fost atât de interesat de ce spune lumea, pentru că obiectivul lui era acesta, ca venind în Ierihon să salveze un suflet care este mai presus decât orice pe lumea aceasta.
Spun lucrurile acestea, iubiți credincioși pentru că de obicei nu suntem fermi în hotărârile noastre, nu suntem statornici. Atunci când iei o hotărâre de a-ți schimba viața, atunci când vrei cu toată puterea să placi voii lui Dumnezeu și nu a ta însuți sau a diavolului, atunci întâmpini multe rezistențe. Uneori chiar de la cei din familie. Piedici putem avea chiar de la cei foarte apropiați. Zice în Scriptură că dușmanii omului sunt casnicii lui. Unii părinți nu lasă pe copii la Biserică din diferite motive. Soția vrând să țină post, să meargă la biserică, soțul se împotrivește. așa apar piedicile pentru a nu putea merge pe calea lui Dumnezeu. Deci prietenii te pot împiedica. Te duci cu cineva în oraș și fiind post te servește cu un pahar și o mâncare de frupt. Ce facem atunci? Păi cum să ne punem rău cu prietenii? Ce vor zice despre mine? Preferăm să îl trădăm pe Dumnezeu, preferăm să călcăm porunca lui Dumnezeu numai ca nu cumva cineva din jurul nostru să spună ceva rău despre noi. Să nu ne stricăm cu oamenii, dar să ne stricăm cu Dumnezeu.
Cine ia hotărârea de a-și schimba viața, adică să te pui pe calea cea dreaptă, să te pui în rânduială, va putea dobândi viața veșnică. Pentru asta trebuie să luptăm, să ne sârguim. Uneori vei fi înlăturat, uneori vei fi batjocorit, defăimat, vei fi privit urât de colectiv. Ne asumăm noi toate acestea de dragul lui Hristos? Este pentru noi mai important să ascultăm de Dumnezeu sau să ascultăm de oameni?
Dacă suntem ferm convinși de trăirea noastră în voia lui Dumnezeu, și nu ne lăsăm pradă duhului acestei lumi și statornici în credința și decizia noastră așa putem fi și noi făclii în lume și nu sminteală.
Al treilea gând care trebuie pus la inimă: pocăința cea adevărată trebuie să fie însoțită întotdeauna cu semne foarte concrete.
Am văzut pe Zaheu cât de mult s-a bucurat că Domnul Hristos a acceptat să-i fie musafir. El păcătosul care fura pe toată lumea. Toată lumea îl ura. Așa cum noi astăzi când vedem pe cineva că fură, înșeală, trece peste orice numai ca să se îmbogățească, avem o ură față de el. Nimeni nu-l privea cu ochi buni. Dar Domnul vrând să-l câștige i-a schimbat viața. Iar când Zaheu a luat această hotărâre, a făcut lucruri concrete. Nu a rămas numai cu vorba, cu declarația, ci a trecut la fapte. „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” Deci vedem că schimbarea lui a fost transpusă în fapte de pocăință.
Așa și la Spovedanie, nu doar spunem că suntem păcătoși. Ci mărturisim cu bărbăție păcatul și punem un nou început vizibil în viața noastră. Ne îndreptăm. În viața ta, schimbi ceva în felul de a gândi, în felul de a vorbi, de a înfăptui? Se vede o schimbare în viața ta? Dacă vezi că mintea ta se apleacă la toate necurățiile, încerci să ți-o aperi de fiecare dată prin rugăciune? Dacă gura ta spune ce nu se cuvine, pui tu strajă gurii tale? Dacă faci fapte necuviincioase, te oprești tu din ele? Cât de puternică este hotărârea ta în a lepăda toate patimile? Cu cine să vorbim mai mult cu oamenii sau cu Dumnezeu? Schimbăm noi ceva? Se vede pocăința noastră în ceva, așa cum s-a văzut la Zaheu? El l-a căutat pe Dumnezeu. Apoi L-a primit cu bucurie în casa sa. Apoi și-a mărturisit păcatele de bună-voie. Apoi și-a luat singur canon de pocăință pentru cele făcute și la urmă Domnul l-a dezlegat de păcate prin cuvintele: „Astăzi s-a făcut mântuire case acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam”. (Luca 19, 1)
Celui ce se căiește Domnul îi dă raiul și împărăția veșnică, împreună cu El. După mulțimea milostivirii Sale, El nu-și mai aduce aminte de păcatele noastre, cum nu și-a adus aminte pe Cruce de cele ale tâlharului răstignit împreună cu El. Vedem aici, iubiți credincioși, care este răsplata pocăinței, cea pe care Mântuitorul o propovăduia. Vedem că, dacă noi suntem făclii vii, cei din jurul nostru se pot aprinde și ei pentru a viețui în rânduială.
Iubiți credincioși,
Asta dorește Dumnezeu de la noi. El nu vrea moarte păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Să se întoarcă printr-o pocăință a faptei. Nu numai să ne plângem păcatele, dar în același timp continuăm să le facem. Uneori o astfel de pocăință este falsă. Dacă Dumnezeu vede un om care se mărturisește sincer și drept, își spune păcatele sale cu căință, îi spune:...da ai căzut, ridică-te acum, îndreaptă-ți ochii spre cer, nu te mai uita spre pământ cum spune și Sf. Ap. Pavel ,, uită cele din urmă”, nu mai ține cont de ce ai facut, gândește că vrei să-ți schimbi viața și să te pui în rânduială lui Dumnezeu. Nimic să nu ne mai clintească inima. Să țintim numai spre Dumnezeu ca și Zaheu. Nu ne mai întoarcem la faptele din urmă. Din momentul în care Hristos întră în casa sufletului nostru, prin spovedanie și prin împărtășire, nu-l mai lăsăm să plece. Să ni-L facem stăpân inimii noastre. Domnul oferă întotdeauna o nouă șansă celor care îl caută.
El vine înaintea noastră, El bate la ușă și așteaptă să I se deschidă. Vrea să intre în casa sufletului nostru. Trebuie doar să-L primim.
Așadar, să ne aducem aminte iar de cele trei gânduri de pus la inimă:
- În orice stare de decădere ne-am afla, să nu deznădăjduim. Dumnezeu cunoaște inimile noastre și vrea să ne ridice. Trebuie doar să vorbim cu El, să ieșim în întâmpinarea Lui.
- Odată ce îl găsim, ne arată calea prin care putem birui, iar calea este cea a pocăinței. Adică hotărârea de a nu mai păcătui și de a ne căi pentru păcatele noastre pentru a înfăptui o schimbare.
- Atunci când hotărâm să ne schimbăm viața, trebuie să trecem la fapte concrete și sincere.
Iisuse Hristoase, care bine ai voit a sfinți casa lui Zaheu prin prezența ta și sufletul lui l-ai curățit prin Harul Tău, fă ca mintea mea să-Ți creadă Ție totdeauna, inima mea să Te dorească mereu, iar voința mea să fie supusă poruncilor Tale sfinte. Fă-mă să Te iubesc mereu, să te caut pretutindeni și să-Ți slujesc totdeauna, pentru ca apoi Tu să fii fericirea mea în viața cea veșnică.
Amin!
